joi, 23 februarie 2012

Ziua in care m-am lepadat de Antena 3

Recunosc ca pana ieri am fost un fidel telespectator Antena 3. Ma uitam in special la Sinteza Zilei si la Mircea Badea. Cred ca daca ai filtrul ratiunii bine setat nu e foarte usor ca o emisiune sa iti formeze anumite inclinatii politice sau sa iti spele creierul. Ma uitam la Gadea pentru ca avea invitati interesanti (imi place de exemplu profesorul Teodorescu) si chiar el mi se parea un tip inteligent.
Mi-e foarte clar ca toate emisiunile Antena 3 au o singura deviza - Basescu rau - dar in acelasi timp puteai afla chestiuni interesante legate de tot felul de "smenuri" facute de cei de la putere. Si pana la urma, pastrand putin proportiile cred ca asta e misiunea presei - sa fie cu ochii pe cei de la putere si pe modul in care isi fac treaba. Simt nevoia sa repet ca sunt foarte constient de extremismul celor de la Antena 3 pentru care Basescu e raul suprem.

Poate ca era placerea mea usor vinovata sa-i urmaresc pentru ca nici mie nu imi mai place personajul Basescu. Mi-a fost simpatic multa vreme si chiar am crezut ca e presedintele potrivit pentru Romania. Acum mi-am schimbat parerea (de fapt incepand cu al doilea sau mandat) dintr-un motiv foarte simplu: omul e un maniac diabolic care nu accepta sa fie contrazis si care crede ca detine adevarul absolut. De aici pana la o dictatura pasul e foarte mic. Si mie astia nu imi plac. Iar acum sa revin la Antena 3. Acum 3 zile parca, am vazut Sinteza Zilei in care se vorbea despre niste utilaje existente in Harghita care ar fi putut ajuta oamenii aia prinsi in nenorocirea de zapada din sud. Problema ridicata era ca nimeni nu a zis nimic de ele si au ramas in garaje. Toate bune si frumoase, Gadea si invitatii "tocau" subiectul suficient de rational si inclinam sa le dau dreptate (exceptand micile derapaje cu tenta anti-maghiara). Ma rog, intr-un final intra in legatura telefonica presedintele Consiliului Judetean Harghita care are in proprietate vehiculele respective.
Omul, calm si politicos multumeste pentru ca a fost lasat sa intervina in emisiune apoi incearca sa explice ce-i cu utilajele. El zice ca si-au facut datoria si au anuntat ISU de la Bucuresti ca le au dar nu le-a solicitat nimeni. Mai zice el ca judetul pe care il conduce a alocat cel mai mare buget pentru sinistratii din Vrancea. Dar, dintr-o data omul e acoperit de unul din invitati care in batjocura il intreaba de ce doar acum au alocat banii aia sau asa ceva. De parca era atat de important ca oamenii primeau ajutoarele cu o saptamana in urma sau in zilele urmatoare. Era important ca ele veneau. Atacat fiind, presedintele respectiv face imprudenta de a intreba oarecum iritat ce au facut jurnalistii Antenei pentru sinistrati.
Ei, in momentul ala s-a declansat iadul in studio. Gadea a inceput sa tipe, sa-l faca nerusinat pe cel de la telefon si sa-i inchida in nas legatura. Totul in aplauzele asistentei. Eu am ramsa masca. Nu imi venea sa cred ca un jurnalist pe care il socoteam elegant si diplomat a putut reactiona in felul asta gen Vadim Tudor.
Ok, am zis, s-o fi "oparit" omul ca a fost atacat breasla. O fi un episod trecator. Cand colo, ce sa vezi ? Ieri seara scenariul se repeta la indigo, cu ceva presdinte al CNAS in rolul victimei. Asta saracu' si-a luat-o mult mai rau. Matza blanda Gadea l-a facut praf pe un ton ultraridicat: nesimtit, dobitoc si alte chestii asemanatoare au iesit din gurita metrosexuala. Si tot in aplauzele figurantilor (la propriu) din studio. Daca nu ma credeti dati un search pe net si veti gasi cu siguranta criza de isterie gen OTV.
Si cu asta, Gadea & co a pierdut dupa vreo 3-4 ani un telespectator. Pe mine.
Raman deocamdata sa ma mai uit la Badea, insa doar daca e bine dispus. Daca-i incruntat, inapoi la seriale pe net.
Partea proasta e ca nu mai am la ce sa ma uit la stiri. Antena 3 m-a dezamagit, Realitatea nu se regaseste inca, B 1 e varianta in oglinda a Antenei. Mai nou am descoperit TVR Info si am redescoperit Stirile Pro Tv de la 19 ( skip of course la crime, violuri, tragedii). Si cea ma misto surpriza: Moise Guran pe TVR 2 imediat dupa stirile de la Pro. Va recomand cu mare placere.

joi, 9 februarie 2012

Defectiunea RTFM

IT-istii au devenit "the kings of the world". Fara ei nu functioneaza nimic. Nici o firma sau institutie care foloseste computere (si cine nu o mai face in ziua de azi) nu poate functiona fara Maria Sa IT-istul. Fie angajat propriu, fie un extern, IT-istul e indispensabil. Si partea proasta e ca stie acest lucru. Si profita din plin de el. IT-istul a devenit micul tiran din fiecare firma. La el sunt bitii, ram-ii, click-urile, wifi-ul si toate celelalte rahaturi fara de care nu mai suntem in stare sa functionam corect. Fara internet am ajuns sa nu mai stim cum sa supravietuim. Parca toata viata noastra am fost conectati. Fara computer, gadget-uri, imprimante, modemuri, routere nu mai putem. Si IT-istul profita. Poti sa fii tu manageru' lui peste ca daca ai suparat IT-istu' si il certi sau, mai rau il dai afara, ai pus-o. Ala iti pleaca cu toate informatiile din firma. Sau iti blocheaza serverele, iti schimba parolele de wireless, iti sterge contabilitatea. El e micul tocilar care acum se poate razbuna pentru tot ce a patimit in liceu. I-ai dat tu castane peste cap in baia scolii, da' acuma el te lasa fara net. Din cateva click-uri. Asa ca nu ai ce face si trebuie sa-i suporti fitele. Aerele lui de superioritate ale unui om care stie ca pentru tine Linux nu e decat un cuvant care seamana vag cu numele unui animal. Si daca incerci sa intelegi ceva te ia la misto pentru ca esti penibil incercand sa discuti in argoul lor sau chiar sa oferi "solutii". Deci nu ai altceva de facut decat sa taci si sa inghiti figurile micului tiran. Si sa speri ca specia asta se va inmulti suficient de mult incat sa nu mai fie atat de indispensabili si greu de inlocuit. Sa nu mai trebuiasca sa fii la cheremul lui si sa astepti sa "aiba chef" ca sa repare porcaria aia de server. Sa nu mai suporti "glumitele de IT-ist" de genul:
"Ce a avut frate imprimanta aia de nu mergea ? " ...intrebi tu ca un vitelus cu botul umed in fata lupului mare si rau.
"O defectiune RTFM* " ranjeste superior inteligentu'


*RTFM adica "read the fucking manual"

duminică, 29 ianuarie 2012

Idiotii de la Forex

Ati fost vreodata sunati de unii de la asa zise societati de investitii pe piata de capital care sa iti propuna sa devii mare investitor Forex sau in alte sisteme asemanatoare?
Pe mine ma tot suna unii (daca as stii ce destepti mi-au vandut numarul de telefon odata cu o baza de date le-as rupe capu') si orice telefon incepe asa: " Buna ziua domnule Makkaaaai ! Ce mai faceti ? "
La care eu raspund nesigur, nestiind cine o fi (sperand sa fie vreun client) "Buna ziua...multumesc bine...".
Dupa care vine confirmarea " Domnule Makkai, dumneavoastra sunteti un om de afaceri, nu-i asa?"
Hait ! Gata, l-am prins. Iar e un idiot de la Forex. Asa ca termin urgent ii spun ca nu ma intereseaza si sa nu ma mai sune. Dupa care inchid si bag iute numarul de pe care ma suna la "reject list". Da' astia au o gramada de numere de pe care suna, si saptamanal o iau de la capat. Si daca faci greseala sa intri cu ei in vorba nu mai scapi. La inceput, am fost politicos si am zis ca nu ma intereseaza, ca nu ma pricep, ca nu vreau. Degeaba, idiotul insista, ca sa stau sa-mi explice, ca sa-l ascult, bla bla. Chiar m-a apostrofat ca nu sunt un om de afaceri adevarat. Si cand m-am enervat si i-am inchis m-a sunat din nou imediat sa ma certe de ce i-am inchis. Si de atunci - direct la reject list pe telefon ajunge fiecare idiot.
Am un amic care a patit exact aceiasi chestie, insa la el povestea a luat o turnura tragi-comica.
Asta, ca sa scape de gura unui idiot Forex, i-a zis sa-i trimita pe un e-mail o prezentare la ce vinde si ca-i va raspunde la mail. Sigur ca omul meu avea treburi mult mai importante decat sa-i citeasca lu' Forex mailul asa ca probabil a ajuns in junk sau la cos. Numai ca Forex nu se lasa si peste vreo 2-3 zile suna iar si intreaba de mail. Prietenul meu spune ca nu l-a citit si de aici incepe comedia. Idiotu' se simte lezat si zice: "Pai bine mah, io scriu e-mailuri de tampit si tu nu le citesti ?" Ce a urmat, pentru ca nici al meu nu-i dus la biserica, nu se poate reproduce aici. Au fost implicate in conversatie rude de gradul 1 de pe partea femeiasca, organe, personaje biblice, pozitii sexuale nefiresti...ma rog, tot tacamul. Si totul s-a incheiat apoteotic cu "las' ca viu io la Bucuresti si te gasesc mah cacatule" urmat de " gasesti tu ...."
Ala saracu' nu stia cu cine se pune. Albanezul meu pune secretara sa sune la numarul respectiv a doua zi si sa ceara detalii despre minunea de Forex la care vroia cica sa is doneze salariul prin minunate investitii pe piata de capital, tranzactii cu petrol, aur si alte gulgute. Aia bucurosi ca au prins o gaina de jumulit dau tot pe goarna: sediu, adresa, telefon, tot.
Asa ca prietenul meu cu datele in buzunar, la primul drum la Bucuresti, se infiinteaza la sediul plin cu idioti Forex Si cere o intrevedere cu viteazul de la telefon. Asta vine vesel ca un cintezoi bucuros ca face un contract pe ziua respectiva si se prezinta frumusel intr-o sala privata unde il astepta prietenul meu. Si, povesteste al meu: "ma, cand apare ala de m-am injurat cu el imi vine sa mor de ciuda: avea maxim 1,60 si vreo 50 de kile. Ce dracu' sa bat din asta ? Asa ca l-am luat si l-am pus intr-un cuier si i-am zis: no mah, ti-am zis ca viu din Alba si te gasesc ?"
As fi dat orice sa fiu si eu in camera aia sa-l vad pe pitecantrop schimband culorile ca semaforu'. M-am simtit razbunat !

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Omul este o marmota nebuna

Stiti cu siguranta ca batranii aduna tot ce pot si nu arunca nimic. "Lasa tata ca nu stii la ce iti trebuie". Iti trebuie pe dracu' ! Daca timp de un an nu te-ai lovit de lucrul ala si n-ai avut nevoie de el, arunca-l fara regrete! E clar ca nu iti trebuie. Azi m-a apucat harnicia si am scormonit prin chestii despre care habar nu aveam ca mai exista. Pe langa faptul ca am muncit ca robu cateva ore, am strans la poarta un munte de cutii de carton, hartii, scule de pescuit vechi, pensule de zugravit si o sticla de white spirit (cand naiba am folosit eu asa ceva ??), un diplomat plin cu agende din 2000 pana in 2007 si alte chestii.
Acum am 2 probleme: nu stiu daca astia de la salubritate vor vrea sa ma scape de noua forma de relief de la poarta si, cel mai important, oare am imbatranit deja ?
Semne ar fi. Uit nume de persoane, verific de 2-3 ori daca am inchis usa ( asta poate fi si un mic semn de obsessive-compulsive disorder) tin cam departe telefonul de ochi sa citesc ce scrie pe ecran si nu prea e dimineata in care sa ma trezesc fara sa ma doara ceva.

joi, 12 ianuarie 2012

Si copiii mei spun lucruri traznite

Sunt mandrul tata al doua fete de 4 respectiv 9 ani. De-a lungul timpului am fost si eu plictisit de parintii care isi laudau copiii si care tineau mortis sa imi arata poze cu ei sau sa imi povesteasca cine stie ce au mai facut plozii. Cred ca stiti foarte bine despre ce vorbesc si cunoasteti sentimentul. Odata cu parenthood-ul m-a luat si pe mine sindromul "sa vezi ce a facut al meu".
Si nu va scutesc nici pe voi de povestile cu copii.
Ieri, cea mare a refuzat sa isi faca poza cu mine inainte sa strangem bradul de Craciun pentru ca eram imbracat in trening si, citez, "ii stric imaginea". Tot mucoasa asta mai mare imi zice azi dupa ce si-a scos un dintisor de lapte: "tati, nu are rost sa mai pun dintele sub perna sa se strice. Da-mi direct aia 10 lei".
Despre cea mica de 4 ani, nu va zic decat ca, intr-o zi venind din curte si dand cu ochii de mine ma intreaba: "nevasta-ta unde-i ?" . Am ramas mut.

miercuri, 11 ianuarie 2012

Despre reclame

Cum am oarecare legatura cu domeniul asta al publicitatii (apropo, cica prin Bucuresti e foarte cool sa lucrezi in publicitate si ai succes la gagici. In Alba n-am dat pe spate pe nimeni pentru ca majoritatea cand aud de publicitate se gandesc la anuntul lu' Savu Boian cu roletele din Unirea ce rezista din anii '90) imi permit sa imi dau cu parerea despre niste reclame ce ruleaza zilele astea pe la televizor.
Pentru asta le impart pe cateva categorii asa cum imi vine la mana.

1. Reclame care imi plac
Aici as incepe cu 2 reclame la Cosmote. E una cu fluturele in care batranul ii da o lectie fiului stresat si-i arata ca uita ce-i important in viata si cealalta cu corporatistul tanar care vine acasa si o suna de pe Blackberry pe maica-sa care vorbeste de-i gata bateria la smartphone. La nici una din ele nu ma pot uita daca in incapere se mai afla cineva. Nu de alta da' iasa la suprafata urgent latura mea de gagica sentimentala si imi sclipesc ochii. Asa ca, decat sa ma intrebe copiii sau nevasta daca m-am dilit, mai bine schimb postul.

2. Reclame penibile
Aste sunt multe rau. Azi va zic doar de alea la BCR. Nici sa ma tai si nu inteleg cum dreaq au acceptat aia de la marketing BCR penibilitatile alea. Nu ma gandesc cum le-a facut copywriter-ul. Ala saracu' atat a putut si a prezentat. Problema e ca seful de marketing BCR a acceptat sa fie difuzate. Nu cred ca am vazut in viata mea un casting mai prost si mai fals. Parca toti sunt facuti dintr-un plastic vopsit strident. Si mama, ce talent actoricesc pe ei ! Adica blonda il prinde pe barbatu-so cu pitipoanca in dulap care-i suficient de proasta sa intrebe cu cine face banking (alta gaselnita pentru care as impusca atat copy-ul cat si mk-ul) si nevasta raspunde "cu BCR" in loc sa o cheleasca pe loc ? Wtf ??? In ce tara se intampla asta ? In Romania cu stirile de la ora 5 ? No way ! Hai sa va dau eu pe scurt un script normal la spotul asta: nevasta vine vesela ca o cinteza si povesteste guresa ce minunat credit a luat ea azi de la BCR ( de o sa plateasca si nepotii ei, dar asta-i alta poveste). Din dulap, pupaza idioata care nu se poate abtine, intreaba deschizand usa (de lesina ala pe jumate imbracat pe pat cu revista intoarsa in mana) "cu cine faceti banking ?" Raspunsul vine imediat, odata cu un topor neascutit sa doara mai tare: cu mata si cu tactu' fir-ai a dreaq de anorexica. Ce cauti fa in dulapu' meu de Mobexpert? Marieneeee, va omor pe amandoi, da' sa vie Proteveu' prima data...

3. Reclame misteaux

Pe primul loc in preferintele mele stau reclamele la Altex. Aici se vede iar genul lui Naumovici (cel cu "ala negru de respira greu"). Si seria asta relativ noua cu taranul ce si-a cumparat diverse electronice si electrocasnice noi la el la sat, mi se pare geniala. L-ati auzit cum zice ca-i place sa urmareasca animalele in "habitaclul lor natural" ? Ma sparg de ras cand il aud. Sau cand isi da cu blitul in ochi. Genial. Naumovici rules !

4. O reclama misto realizata dar care imi trezeste de fiecare data niste reactii punandu-ma in pielea unuia din personaje e cea cu Matache macelarul. Pai cum ma iei tu ma la rost cand eu iti cer muschi tiganesc ? Si ce dracu' cauti tu la mine in plasa sa-mi vezi ridichile si telemeaua ? Io de eram in locu' lu' amaratu' ala cu ochelari cred ca-i dadeam un pumn in dinti lui Matache. Sau cu posetuta in cap in cazul lui ochelarica...

marți, 10 ianuarie 2012

Raed Arafat nu s-a romanizat suficient

Am avut ocazia sa-l cunosc pe doctorul Raed Arafat si sa schimb cateva vorbe cu domnia sa in biroul meu de la Realitatea Tv Alba Iulia imediat dupa inregistrarea unui talkshow. Tin minte ca, jumatate din complezenta, jumatate pentru ca o credeam cu adevarat, l-am intrebat pe cand il vedem ministru al Sanatatii. Arafat mi-a spus zambind ca in postul ala "vantul bate foarte tare" si ca prefera o functie tehnica asa cum e cea de secretar de stat care-i da posibilitatea sa faca ce stie mai bine. Am inteles atunci, si mi s-a confirmat acum, ca Raed Arafat, desi vorbeste perfect romaneste, inca nu s-a romanizat. Omul asta nu vrea functii ca orice roman, el prefera sa isi faca meseria. Si cum nu cred ca mai e vreun roman care sa nu fi auzit de SMURD, inseamna ca cineva a gresit grav in ceea ce il priveste fortandu-l sa demisioneze. Pacat. Poate in guvernarea viitoare.

Cica daca esti blogger, musai sa iti iubesti orasul

Fara sa stiu si fara sa vreau m-am captusit cu o noua indatorire. Cica daca sunt blogger (de vreo cateva zile) e musai sa imi iubesc orasul. Mi-a spus chestia asta o foarte buna prietena. E drept ca nu chiar asa, un pic mai voalat, dand ca exemplu comunitatea de bloggeri din Alba Iulia care cica sunt dea dreptul ultrasi cand vine vorba de iubirea fata de oras.O fi in job description la bloggerii din Alba. Pai daca asa se pune problema, trebuie sa ma conformez. Ca altfel cica ma incadrez la categoria "hater". Va rog sa imi scuzati romgleza da' suntem pe net asa ca imi permit. Si domnii bloggeri nu doar ca isi iubesc orasul dar si fac parte dintr-un fel de task force care promoveaza turismul la Alba Iulia.
Misto initiativa, mai ales ca am inteles ca o fac pro-bono. Bravo lor !
Acum eu incerc sa gasesc argumente pentru care ar vizita cineva Alba Iulia. In primul rand nu cred ca cineva ar veni de la Bucuresti de exemplu doar sa vada Alba Iulia. Nu ar avea ce sa faca aici mai mult de 3-4 ore. Ar da o tura prin santuri, ar vedea schimbul garzii, Traseul celor trei fortificatii, catedralele si daca are noroc Biblioteca Batthyaneum. Sa mai punem Muzeul si Sala Unirii. Si dupa aceea ? Hai sa zicem ca mananca in oras, poate chiar in santuri la Pub 13. Si ? Cam gata cu obiectivele turistice. Seara nu se intampla nimic, in Mall nu avem un amarat de cinema si daca mai nimereste omul aici intre noiembrie si martie jumatate din programul turistic s-a dus, ca in santuri e sinistru iarna. Asa ca turismul in Alba Iulia nu poate fi decat unul de tranzit. Care nu ne aduce mai nimic din punct de vedere economic din pacate. Ca sa reusim sa-i tinem aici ar trebui ceva mai mult. Ar trebui ceva viata in Cetate. De ce credeti ca merg turistii in Sighisoara sau Sibiu ? Pentru ca cetatile de acolo sunt vii, pline de terase, restaurante, cluburi, magazine de artizanat si de  orice alte  prostii care il fac pe turist sa isi lase acolo banii. Plus ca in Sibiu de exemplu, au unde se caza orice fel de turisti, de la studenti saraci care stau in hostel pana la oameni cu pretentii care vor 4-5 stele. Ca sa dam si noi lovitura ar trebui sa le oferim ceva care sa-i faca sa ramana macar o noapte in Alba Iulia. Sa avem un program de seara in santuri. Sau sa dam lovitura macar odata pe an si sa facem ceva grandios si bine pregatit tot anul. Un festival de 2-3 zile, ceva. Oamenii vin la prostii de genul asta de departe. Mai ales daca e bine pregatit si intens promovat.

miercuri, 4 ianuarie 2012

Hotul perfect

Cred ca stiti la cine ma refer. Hotul perfect e statul roman. Am mai multe argumente dar azi vreau sa scriu despre TVA. O stiti. TVA-ul e chestia aia care va scumpeste la casa produsele pe care le cumparati de la Metro. Ca astia sunt smecheri si afiseaza la raft cu cifre mari pretul fara TVA si cel total undeva mai mic sa nu se vada prea bine. Dar nu despre asta vroiam sa va povestesc. Vreau sa va zic prin ce trec nenorocitii astia ca mine care au inconstienta sa faca afaceri in Romania. Pai in primul rand te bucuri ca ai prins clientul chiar daca a negociat cu tine la sange ca doar e criza. Booon. Dupa ce prestezi ca un rob sa fie clientul multumit (nu ma plang de asta), incepe distractia. Emiti si tu ca un contribuabil onest si fraier docomentul fiscal - FACTURA. Din momentul ala esti dator vandut. La hot. Care asteapta rabdator pana luna imediat urmatoare si fix in data de 25 isi cere partea. Adica un sfert (aproape) din ce ai facturat. Banii jos si joc de glezne. Geaba te dai tu de ceasu' mortii ca stai domle' ca eu nu am incasat factura aia. Ca ala imi plateste la 30-45-60 sau chiar 90 de zile. Nu intereseaza pe nimeni. Ai facturat ? Plateste! De unde ? Treaba ta. Te-am pus noi sa faci afaceri? Nu puteai sa fii si tu somer ? Descurca-te ! Nu conteaza ca poate clientul nu iti plateste decat peste 3-4 luni. Tu scoate banii ca de nu venim cu portareii.
Ca sa inteleaga mai bine si cei care sunt fericiti angajati. Cum ar fii sa nu primiti salariile vreo 2-3 luni dar statul sa vina sa va ceara in fiecare luna sa-i dati impozitul pe venit, CAS-ul si celelalte taxe pe care le platiti din salariu. Ca daca nu va executa silit.
Sunt constient ca incasarea TVA la incasarea facturilor ar duce la o reducere drastica a veniturilor la bugetul de stat (cel putin o vreme). Dar de ce sa nu se emita o lege care in paralel cu plata Tva la incasarea facturii sa prevada si limitarea termenelor de plata intre agentii economici la 30 de zile de exemplu. Sa se traga linie si sa o luam de la capat. In 3 luni am scapa de blocajul financiar. Nu ai ? Nu consumi. Nu platesti in termen te amendez de te ia naiba.
Parca avem ceva parlamentari de Alba. As vrea sa-l vad macar pe unul dintre ei cu o initiativa legislativa pe chestia asta. Ce ziceti domnilor Peres, Atanasiu, Dobra, Negrut, Coclici si Olar? Sper ca n-am uitat vreunul.

Accidentele de circulatie

Fara sa urmaresc asta in mod deosebit am observat o chestie: majoritatea accidentelor de la noi sunt provocate de cateva categorii de soferi:
TANARUL teribilist.
Asta are intre 18 si 30 de ani, si are prima masina din viata lui. De obicei are ceva intre harb si masina buna. Un Opel Astra de exemplu. Sau un Golf. Sau un BMW. De prin 2000. Fara electronica si sisteme de siguranta. Cam toti astia au 2 impresii gresite. Prima, ca sunt soferi buni. Si a doua ca au masina "adevarata". Asa ca baga 150 pe ora in semi-rabla lor ca sa isi impresioneze prietena de pe locul mortului. Si fac depasiri in varf de panta sau in curba. Si iti fac flash-uri daca tu mergi cu 120. Dupa care ii vezi pe Alba24. Pacat...
MOSUL din Logan
Ramas fidel marcii Dacia, soferul asta a reusit upgrade-ul la Logan. Il stiti. Conduce cu palaria pe cap. Nu semnalizeaza cand opreste sau cand schimba banda. Isi iubeste masina. Dar o supraestimeaza. Un Logan la 140 pe ora e mai greu de stapanit decat o masina de curse. Rezultatul ? Uitati-va la stiri sa vedeti cati o patesc.
AGENTUL din duba
Asta ma enerveaza cel mai tare in trafic. E permanent grabit, are termene de livrare, are sef suparat. Si atunci devine fiara pe sosea. Depaseste tot ce prinde. Merge cu 160 cu o masina care are aerodinamica unei caramizi. Se clatina la orice pala de vant. Dar nu-i pasa. El trebuie sa livreze. Si uneori o face. Livreaza subiecte.

Eu si politica

Am zis-o de multe ori. Acum o si scriu. Nu am treaba cu politica. Am in schimb prieteni implicati in politica. Si ma enerveaza chestia asta. Pentru ca ma pune in situatii penibile si dificile. Pentru ca astia 2 prieteni ai mei bagati pana in gat in politica sunt "inamici". Si eu pic la mijloc de multe ori. E o situatie pentru care il injur pe Basescu. Nu ca aia de la Antena 3. Eu il injur pentru ca a spart Alianta DA. Ce frumos era si ce linistit eram eu ! Dar s-a terminat. Basescu ma obliga la balet pe sarma. Pentru ca astia doi si-ar scoate ochii daca ar putea. Iar eu trebuie sa stau pe nenorocita aia de sarma si sa dau din umbreluta sa nu cad. Nu de alta, dar votul multiplu e penal :). Si eu vreau sa-i tin pe amandoi aproape. Asa ca nu stati sub sarma si urati-mi succes !

Rosia Montana

Sunt din Alba. Am fost de cateva ori si la Rosia Montana. Urat sat. Sinistru chiar, mai ales din toamna pana in primavara. Si oamenii saraci. Sau cel putin erau pana sa vina cei de la RMGC. Sau poate sunt si acum pentru ca si-au cheltuit cu siguranta banii pe care i-au primit de la "Gold" cum zic ei companiei, pentru casele ce vor fi rase de pe pamant. Si-au luat case pe la Alba Iulia sau aiurea. Si-au luat masini. Treaba lor. Acum toata lumea asteapta. Lumea vorbeste ca le "da drumu' Basescu" luna asta. Asa o fi. Sincer vorbind, cred ca ar face bine. Imi vine sa rad cand ii aud pe cei care se opun proiectului cu ce argumente si contrasolutii economice pentru zona vin. Poluare ? Pai este si acum. Exista un iaz imens in care se arunca tone de var zilnic intr-o apa rosie ca sa neutralizeze nu stiu ce substante rezultate din exploatarea veche ce apartine statului roman. Dar am auzic ca nu mai au bani sa cumpere var. Asa ca vor lasa apele acide. Who cares ? Nimeni nu face nimic. Nu sunt bani. Relicve istorice ? Pai cine dracu' a stiut de galeriile romane pana n-au venit astia de la Gold sa caute aur. Academicienii aia care mor acuma de grija galeriilor romane de ce nu au zis ceva inainte sa apara RMGC ? Turism ca solutie economica pentru zona ? Ha, ha, ha! Voi ati vazut cum arata zona aia ? Ca sa nu mai vorbim de oameni. Pai aia nu stiu frate sa faca altceva decat sa de-a cu ascutitu'! V-ati increde sa va faca program turistic Dorel ? I don't think so! Asa ca eu i-as lasa pe canadieni sa scoata aurul. Dar nu oricum. In primul rand i-as pune sa faca un escrow account in care sa puna frumusel dublul sumei necesara ecologizarii. Dublu ! Sa fim siguri ca nu se cara peste noapte si ne lasa cu gauroiu ala in pamant si cu lacu' otravit. Dupa care as angaja niste inspectori de mediu nemti care sa stea pe 3 schimburi pe capul lor. Si nu in ultimul rand le-as lua cat mai mult posibil pe redeventele de exploatare. Nu parte din profit. Ca ala se poate aranja atat de frumos incat sa nu fie deloc. Si se pare ca asta vrea si Basescu din moment ce guvernul a dublat peste noapte redeventele la aur. Din cate am mirosit eu pe anumite commenturi pe net, pastila asta-i cam amara pentru RMGC, dar nu cred sa faca prea multe mofturi daca li se zice start. La ce cotatii are aurul pe bursa (si ce o sa mai creasca cu circul asta de criza financiara) canadienii vor face gheseft bun in Romania.

Serbarea de Craciun

Daca sunteti parinti cred ca stiti despre ce vorbesc. Serbarile copiilor. Prima data la gradinita. Apoi la scoala. Eu cred ca serbarile astea nu au nici o legatura cu copiii. Nooo ! Astea sunt facute pentru noi. Noi ne stresam cu 2 saptamani inainte sa invete copilu' poezia. Noi invatam primii toate colindele in romaneste sau in engleza pe care plodu' trebuie sa le ingane. Noi ne dam de ceasul mortii sa le facem costumele tematice alese de "Doamna". Dupa care urmeaza ZIUA ! Daca da dracu' si tu, tata si cap de familie ai ceva de rezolvat in ziua aia te-ai ars. Nu exista delegatie sau business pe lumea asta care sa fie mai important decat SERBAREA ! Nu ai nici o scapare. La ora stabilita te prezinti la gradinita/scoala. Injuri si te invarti o juma' de ora dupa un loc de parcare, ca doar toata lumea vine cu masina. Cari dupa tine aparat foto, camera video si smartphone. Ajungi in clasa si te inghesui cu inca 60 de adulti intr-o incapere proiectata sa gazduiasca numai 30 de copii si una bucata invatatoare/educatoare. Nu e voie sa se deschida vreun geam ca racesc copiii. Asa ca stai si transpiri cu ceilalti parinti si bunici. Pe furis mai citesti un mail pe telefon. Si filmezi. Si pozezi. Ati observat ca la serbari nici un parinte nu isi vede copilul ? Toti, dar absolut toti se uita la copilul lor prin camera foto sau video. Am ajuns ca turistii japonezi. Pozam si filmam din orice pozitie. Si aplaudam ca apucatii. Si lasa ca pe copii ii vedem dupa. Acasa, pe televizor.

Mi-am facut blog !

Deocamdata nu stiu de ce. Poate o sa fac la fel cum am facut cu Facebook. Am ezitat mult pana sa imi fac cont pe dracia aia si acum nu ma mai intereseaza deloc. Mi se pare stupid. Poate o sa fac la fel cu blogul. Sau poate nu. Cativa prieteni m-au prostit ca le place cum scriu. Si adevarul e ca imi place. Si imi vine sa scriu de multe ori. Ideile imi vin cand merg cu masina sau cand fac dus. Ramane de vazut daca intereseaza pe cineva. Sau daca fac public "oracolul"asta modern (cine are peste 35 de ani stie ce vorbesc).